“Experienta mea consta in lucrurile la care sunt de acord sa particip” – William James
Experienta nostra de viata se compune din doua categorii de lucruri: cele care le observam in mod voluntar si cele care ne atrag atentia in mod involuntar, si este in mare masura un rezultat al alegerilor facute de noi in trecutul mai mult sau mai putin recent. Este un fapt evident ca experientele bune si placute de viata duc la echilibrarea organismului in ansamblu, si cu totii cautam acest tip de experiente indiferent cat de mult constientizam aceasta.
Cu totii dorim experiente de viata cu un rezultat favorabil, in cunostinta de cauza cu faptul ca ele ne influenteaza de cele mai multe ori in bine evolutia ulterioara. Se pune intrebarea daca putem invata sa avem o atitudine care sa ne influenteze in mod pozitiv evenimentele pe care le traim si daca este posibil sa exersam cumva aceasta atitudine. Raspunsul este afirmativ, inceputul sau aflandu-se in episodul de saptamana trecuta a acestui serial: o atitudine optimista ne poate ajuta mult in tot ceea ce intreprindem, si pozitivismul este ceva care poate fi cultivat. Cu rabdare da chiar rezultate foarte bune!
Metodele de a obtine aceste rezultate se bazeaza pe aptitudinile innascute ale creierului nostru, mostenire valoroasa de la stramosii nostrii, si anume abilitatea de a urmari si atinge o tinta (in vremurile noastre-un scop!).
Singurul lucru care trebuie realizat este imprimarea acestui scop in mintea noastra, si exercitiul care urmeaza se constituie intr-o metoda valida de a realiza acest lucru: in fiecare seara realizati o schema pe hartie care sa contina un parcurs al evenimentelor care ar urma sa se petreaca in urmatoarea zi. Scrieti numele dumneavoastra in centrul schemei si desenati liniii radiale sub care scrieti pe scurt ce anume urmeaza sa se intample. Deasupra scrieti la fiecare dintre ele rezultatul cel mai pozitiv posibil.
Folositi culori in desenarea schemei, si mai degraba linii curbe decat drepte. Daca va amuza desenati si mici simboluri reprezentative pentru evenimentul respectiv (de exemplu pentru o plimbare cu bicicleta in parc desenati o bicicleta langa ramura respectiva din schema).
Tocmai ati construit ceea ce se cheama un mind map. Regulile de constructie ale sale – pe care tocmai le-am descris – sunt destinate pentru a activa anumite zone ale creierului care pot ajuta la acest proces de “programare pozitiva”.
Repetati acest procedeu in fiecare seara timp de mai multe saptamani. Observati cum incep sa se schimbe incet-incet in bine evenimentele pe care le traiti. Experienta va fi una extraordinar de placuta.